“Pacea vine cu pași repezi.” – starșul bulgar din lagărul de concentrare de lângă Struma.
În 1916 România intră în război de partea Aliaților. În vârstă de 20 de ani, tânărul Topîrceanu este trimis la Turtucaia, într-un regiment de artilerie grea. Dar armata română este dezorganizată și nimeni nu se așteaptă la un atac din partea bulgarilor. Majoritatea soldaților sunt rezerviști sau milițieni, “majoritatea trecuți de 40 de ani”.
Luați prin surprinde de forțele bulgare și germane, fortul de la Turtucaia a căzut în 24 septembrie 1916. Haosul s-a instalat printre soldați si săteni, în încercarea disperată a acestora de a ajunge pe malul românesc. Mii de oameni au murit în acea zi, nu de mâna dușmanilor, ci de nebunia semenilor care fugeau de moarte. “Era un țipăt sfâșietor, vaiete de oameni în agonie, gemete de piepturi strivite sub cizme, de oameni cu capul zdrobit sub călcâie, de schilozi cu rana sângerândă în neputință de a se apăra.”
Acțiunea celei de-a doua părți se petrece departe de frontul românesc, în inima Bulgariei. Trimis mai întâi în munți și apoi întors la Sofia, capitala Bulgariei, tânărul nostru sergent trece prin moment grele, dar cunoaște și oameni de nădejde. Reușește să lase o impresie bună unora dintre gărzile sale, cu unii chiar împritenindu-se. Datorită inteligenței și spiritului său, evită mereu moartea, până reușește să se întoarcă în România datorită influenței unui prieten.
Stilul lui Topîrceanu își face simțită prezență de-a lungul întregului volum. Evenimentele sunt “îndulcite” și, în ciuda multelor metafore și stilului puțin poetic, textul e ușor de înțeles.
Cartea prezintă o parte din istoria noastră, o lecție pentru viitor. Din cauza greșelilor celor suși puși, mii de oameni au murit și alți mii au fost umiliți. Unii au devenit criminali, alții hoți sau violatori. “Ce cumplită nenorocire e războiul! a exclamat însuși Napoleon…” (citat din prefața Pirin Planina)
“Memoriile sale de război, publicate în două volume, aduc lumină asupra unuia dintre episoadele importante ale istoriei noastre peste care s-a așternut uitarea. Din paginile acestea de valoare literară certă, în care deznădejdea se împletește cu speranța, cu observația lucidă, cu lirismul și, de multe ori, cu umorul, lumina omeniei se ridică peste toate grozăviile unei tragedii istorice care nu a cruțat nimic.” – Daniel Cain
Spor la citit,
Gio
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu