"Claude își dăduse seama că mai exista pe lume și altceva decât speculațiile de la Sorbona și decât versurile lui Homer, că omul avea nevoie și de dragoste, că viața fără duioșie și fără iubire nu era decât un mecanism uscat, scârțâitor și sfâșietor." - Naratorul, capitolul 2, cartea a IV
Editura: Tineretului, An apariție: 1964
Ilustrat de Diana D.
E primul roman pe care îl citesc al lui Hugo, deși mi-am propus să îl studiez de mai de mult. Dar poate dacă l-aș fi început când eram mai mică, nu ar fi avut un impact la fel de puternic asupra mea. Notre-Dame de Paris sau Cocoșatul de la Notre-Dame, cum se mai numește romanul, în aparență are o poveste simplă, dar prezintă teme și idei destul de complexe.
De-a lungul paginilor întâlnim un biet cocoșat, Quasimodo, un preot care ajunge să își piardă mințile din cauza unei dragoste neîmplinite, o orfană condamnată la moarte pentru vrăjitorie și un căpitan pentru care femeia e doar un obiect care să îi satisfacă dorințele. Și aproape toate personajele ajung să aibă legătură cu celebra catedrală din Paris, aceasta devenind ultimul refugiu care îi apără de exterior.
"Altminteri, ca să fim drepți, răutatea poate că nu era înnăscută în el. De la primii pași printre oameni, Quasimodo se simțise, apoi se văzuse, disprețuit, înfierat, alungat. Pentru el, vorba omenească era totdeauna batjocură sau blestem. Crescând, găsise numai ură în jurul lui. Și o luase. Dobîndise răutatea înconjurătoare. Apucase arma cu care fusese rănit."
Dintre toate temele tratate în roman, ce m-a marcat cel mai tare este înșelătoarea aparență a oamenilor. Cu toții am auzit măcar o dată în viața zicala "Aparențele înșală", dar de multe ori judecăm o persoană doar după aspectul pe care îl au. Însă nu înseamnă că dacă nu te-ai născut cu cel mai frumos chip, nu poți avea și cel mai nobil suflet. Sau dacă te bucuri de o funcție înaltă, nu înseamnă că ești și cea mai integră persoană.
"Să inspirăm națiunii, dacă e cu putință, dragostea pentru arhitectura națională. Autorul declară că acesta este unul din țelurile principale ale cărții de față; acesta este unul din țelurile principale ale vieții lui."
De asemenea romanul este o istorisire a obiceiurilor din secolul al-XV-lea, dar și o prezentare a Parisului de atunci. Avem capitole întregi dedicate doar descrierii orașului, descrieri care nu afectează cu nimic firul narațiunii. Unii poate că ar găsi aceste părți plictisitoare și ar fi tentați să sară peste ele, dar vă garantez că își au farmecul lor. De multe ori am spus că prin intermediul cărților putem călători în timp. Ei bine, prin intermediul romanului lui Hugo, avem parte de o astfel de incursiune în timp, de a vizita un Paris care astăzi nu mai există și de a înțelege cum gândeau oamenii acum câteva sute de ani.
Spor la citit,
Gio
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu