"Politica poate să fie folositoare progresului omenirii, poate să servească înălțarea unui neam! încheie Rotaru. Dar când politica ajunge să argumenteze cu bâta și să convingă cu revolverul, atunci trebuie să-i sucești gâtul repede, altfel distruge țara!.." - Constantin Rotaru, capitolul nouă
"Politica e urâtă sub orice formă se prezintă, dar cea mai scârnavă e aceea care încurajează lașitatea omului, care trăiește din minciună și trădare, care înșeală cu știință pe cei ce cred în cuvinte sonore fără conținut, care astfel în mod conștient sapă viitorul țării înlăturând din viața publică pe oamenii de caracter, singura temelie solidă și trainică a unui popor..." - Barbu Dolinescu, capitolul nouă
Ilustrat de Diana D.
Numele lui Rebreanu nu mai este străin nimănui. Cu toții i-am studiat romanele în școală și mulți s-au confruntat cu operele sale în cadrul examenului de bacalaureat. Probabil cel mai cunoscut și studiat roman din repertoriul autorului este Ion, publicat pentru prima oară în anul 1920. Tema o știm deja. Ion este întruchiparea țăranului român din secolul XX, fără pământ, dar ambițios să se îmbogățească. Dar pe lângă acest "glas al pământului", intervine și așa numitul "glas al iubirii" determinând conflictul principal al romanului, dintre dorința pentru pământ și sentimentele de iubire ale lui Ion.
Acum poate că vă întrebați de ce tocmai v-am reamintit de anii de liceu și de lunga lista de romane obligatorii. Ei bine, există o asemănare izbitoare între cele două romane, și mai exact, între cele două personaje principale. Dar asta nu înseamnă că e doar o copie plictisitoare a primei opere. Acțiunea este una nouă, timpul schimbat, iar locația unde se desfășoară evenimentele nu mai are nicio legătură cu viața satului tradițional. Însă, amintindu-mi de profesoara de liceu și de cele învățate de la dânsa în cei patru ani, mi-a fost mult mai ușor să analizez și să urmăresc narațiunea.
"Numai prin politică se poate provoca schimbarea mare pe care o râvnim cu toții. Politica e arta de a prevedea, de a crea și de a ferici un popor sau lumea întreagă."
De data aceasta ne aflăm în capitala țării, unde instabilitatea politică este la ordinea zilei și toți bărbații tânjesc după un portofoliu ministerial. Personajul principal, Toma Pahonțu, nu este cu nimic mai prejos. Și de ce ar fi, mă rog. Pornind de jos, ca fiu de țărani, a ajuns să își facă un nume și o situație în București, folosindu-se de propriile forțe. Mai târziu va ajunge să își împlinească visul, acela de a avea propria gazetă, însă acest lucru nu v-a fi suficient să îl mulțumească și va tânji mai departe după putere.
L-a început, am avut o urmă de admirație pentru personaj. Puternic, hotărât, puțin încăpățânat, am simțit că mă regăsesc în el. Cu toții ne dorim să excelăm și avem ambiții mari de la viață. Se mai întâmpla ca uneori, în ciuda voinței de fier de la început, să ne mai pierdem pe drum și să ne schimbăm puțin viziunea asupra lumii. Dar în cazul lui Pahonțu, lucrurile au ajuns mult prea schimbătoare. În ceea ce credea azi, nu mai era de acord mâine și mereu își găsea scuze care să îi liniștească conștiința încărcată.
"Sunt unele iubiri, dacă nu toate, care înseamnă mari predestinări, atunci anume când două ființe se regăsesc împotriva lor înseși... Nu toți oamenii au bucuria sau durerea asta sau nu în toate viețile..."
Așa cum am spus la început, Ion și Pahonțu sunt două personaje izbitor de asemănătoare. Deci bineînțeles că și personajul nostru trece printr-o dramă a iubirii. Ba chiar ajunge să filozofeze pe acest subiect și consideră iubirea ca scopul suprem în viață. Toate bune și frumoase, iubirea e un sentiment nobil la urma urmelor, iar Toma Pahonțu vorbește foarte frumos despre puterea dragostei. Trebuie doar să ignorăm familia acestuia, soția pe care a fermecat-o când era doar o tânără domniță și cei doi copii ai săi, față de care a ajuns să se simtă un "străin".
Cu toate că nu sunt un mare fan al lui Rebreanu, mereu i-am apreciat operele. S-a inspirat din societatea în care a trăit, aducând la viață proze satirice, lucrări care ar trebui să trezească niște întrebări în noi, referitoare la lumea în care trăim. Cel mai grav lucru pe care l-am observat de-a lungul romanului e că în țara noastră nu s-a schimbat nimic. Aceiași oameni avizi de putere, aceiași politicieni corupți și aceiași gazetari care își schimbă părerile mai ceva ca șosetele.
"Deși autorul nu o voia cu tot dinadinsul, o cronică a actualității se întregea totuși cu un nou tablou sau, mai bine zis, cu o nouă construcție lângă acelea din Ion și Răscoala: romanul Gorila - panorama vieții politice imediat anterioare celui de-al doilea răzvoi mondial." - Ion Simuț
Spor la citit,
Gio
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu