Contele de Monte-Cristo, Vol. 3, Alexandre Dumas

"Prietenii de astăzi sunt dușmanii de mâine" - Contele de Monte-Cristo, capitolul 25

Editura: Litera, An apariție: 2016
Ilustrat de Diana D.

Dacă în volumul trecut am ajuns să ne facem o impresie despre conte, acum avem șansa să-i cunoaștem mai în amănunt planurile și să aflăm mai multe despre soarta pregătită pentru vechii săi prieteni. Mereu m-a impresionat felul de a acționa al contelui. La o lectură superficială, ai putea spune chiar că el nu are un amestec prea mare la întâmplările nefericite ce au loc în Paris și doar soarta e responsabilă de ghinioanele care par să îi urmărească pe unii. Și de ce spun asta? Pentru că, spre deosebire de primele două volume unde Monte Cristo era mereu în centrul atenției, acum avem multe întâmplări în care el nici măcar nu este pomenit. Însă, cunoscând personalitatea personajului principal și măsurile luate până acum, ne dăm seama că toate evenimentele se datorează inteligenței sale. 
"Îl cunoaștem pe conte; nu-i nevoie să mai spunem că era îndrăzneț și puternic și că înfrunta imposibilul cu energia pe care numai oamenii superiori o au."
"Vă admir felul cum sunteți servit, fără să vi se răspundă un cuvânt, pe dată, într-o secundă, ca și cum s-ar ghici ce doriți, după cum sunați, și ca și cum ce vreți ar fi totdeauna gata."
Iar dacă volumul trecut nu v-a convins de caracterul aparte al contelui, partea a treia din romanul nostru vă va spulbera orice urmă de îndoială. Inteligența și curajul sunt două dintre cele mai importante calități ale lui Monte Cristo, iar autorul nu scapă niciun prilej pentru a ne dovedi acest lucru. Şi tot datorită inteligenței sale, a reușit să adune în jurul său slujitori loiali sau măcar slujitori care să îi respecte tot timpul ordinele și să câștige respectul și admirația societății înalte din Paris.
"Răutatea oamenilor e nemărginită, răspunse Villerfort, fiindcă e mult mai adâncă decât bunătatea lui Dumnezeu"
Datorită statului său special, dușmanii săi nici măcar nu bănuiesc că seria de ghinioane care par să îi urmărească s-ar datora contelui de Monte-Cristo. Cu atât mai puțin se gândesc la nefericitul Edmond Dantes, tânărul căruia i-au distrus viața pentru ca ei să ajungă la putere. Și până la urmă de ce l-ar bănui pe conte? După cum am spus, el acționează din umbră și îi manipulează pe ceilalți să acționeze, totodată făcându-i să creadă că singuri au venit cu acel plan și nimeni altcineva nu mai știe de el.
"Medicul are o misiune sacră pe pământ și, ca să o îndeplinească, s-a înălțat până la izvoarele vieții și s-a coborât în misterioasele întunecimi ale morții" 
Și totuși, acțiunea nu se concentrează doar pe dezastre și nenorociri. Avem și alte personaje în centrul atenției, personaje care merită tot respectul cititorilor. Maximilian Morrel si Valentine de Villefort sunt două astfel de personaje și ne dovedesc că în viață nu banii sunt cei ce aduc fericirea. De asemenea, venind în contrast cu răzbunarea care stă la baza întregului roman, Dumas ne prezintă și frumusețea dragostei adevărate și cum aceasta poate înnobila două suflete.

"Proiecte de căsătorie menite să cimenteze vechi alianțe; jocuri la bursă riscante și amenințătoare cu falimentul unui personaj bine văzut în cercurile financiare; dezvăluirea unui infanticid pe care protagoniștii îl credeau definitiv uitat; apariția pe scenă a unui tânăr nobil, foarte bogat, dar cu ciudate scăpări în ce privește manierele. Contele de Monte-Cristo este implicat în toate aceste evenimente, acționând conform planului său bine pus la punct. Oare știe și cine este asasinul care folosește cu atâta îndemânare otrava, semănând moartea chiar în familia unui om al legii?" - Editura Litera

Spor la citit,
Gio

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu